electrocardiogramă

Muşchii inimii, ca oricare dintre muşchii corpului, nu pot efectua decit o singură mişcare;scurtarea fibrelor lor prin contracţie. Mişcarea muşchilor provoacă apariţia unor curenţi electrici, a căror mărime se modifică în timp. Trecînd prin diferitele ţesuturi ale corpului, aceştia ajung la suprafaţă, unde, prin intermediul unor electrozi de captare, pot fi înregistraţi de un aparat, denumit electrocardiograf. Curba obţinută prin înregistrare se numeşte electrocardiogramă. Metoda iniţială, elaborată în 1903 de fiziologul olandez Willem Einthoven, folosea pentru înregistrare un galvanometru cu coardă (fig. 1). Un fir de cuarţ argintat, plasat într-un cîmp magnetic, primeşte impulsuri electrice de la curenţii de acţiune culeşi de electrozii de pe suprafaţa corpului. Firul este deviat în funcţie de sensul şi de intensitatea curentului. Mişcarea firului este proiectată cu ajutorul unui dispozitiv optic pe o bandă de hîrtie acoperită cu un strat de emulsie fotosensibilă şi care se derulează cu o viteză constantă. Cînd prin aparat nu trece curent, pe bandă apare o linie dreaptă. Mişcarea muşchiului cardiac provoacă o diferenţă de potenţial, partea imobilă avînd un potenţial electric pozitiv, iar
partea mobilă unul negativ. Curenţii de acţionare rezultaţi provoacă deviaţia firului de cuarţ, pe bandă înregistrîndu-se o curbă tipică, a cărei formă este determinată de’ poziţia inimii (de axa electrică a inimii) şi de circuitul electric din interiorul acesteia. Modificările acestor doi factori, provocate de anumite boli, pot fi recunoscute după diferitele abateri de la forma ideală ale’curbei înregistrate.
În practica medicală nu se mai foloseşte galvanometrul cu coardă. în prezent se utili­zează electrocardiograful cu amplificator echipat cu tuburi sau tranzistoare (fig. 2). Curenţii de acţiune (E1 şi E2), produşi de corpul omenesc intră în amplificator, unde sînt amplificaţi de mai multe mii de ori şi conduşi la un galvanometru cu oglindă. O rază de lumină este re­flectată de un sistem de oglinzi, care o deviază proporţional cu mărimea curenţilor de acţiune. Ea înregistrează pe un film fotosensibil o diagramă a variaţiilor mărimii acestora.

Locul de culegere a curenţilor de acţiune pe corpul omenesc sînt punctele standard propuse de Einthoven (fig. 3): priza i, braţul stîng şi braţul drept; priza 2, piciorul sting şi braţul drept; priza 3, piciorul stîng şi braţul stîng. în prezent, la acestea se adaugă şi alte prize de la membre şi piept. Electrocardiograma normală are forma reprezentată în figura 4, porţiunea de curbă cuprinsă între P şi Q corespunde contracţiei auriculelor, iar cea cuprinsă între Q şi T contracţiei ventriculelor.

Electrocardiogramă

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>