iconoscoape

Iconoscopul este cel mai vechi dispozitiv, complet electronic, care transformă o imagine optică în semnale electrice în camerele de luat vederi (de televiziune). Partea cea mai impor¬tantă a iconoscopului o constituie aşa-numita placă de mozaic. Aceasta serveşte la descom¬punerea imaginii în puncte succesive de rastere, care realizează linii ce baleiază totalitatea imaginii. în cazul plăcii de mozaic, punctele de raster se compun din microcelule fotoelectrice de cesiu pe suport de oxid de argint. Cu ajutorul unui obiectiv, imaginea obiectului este proiectată pe placa de mozaic. Acolo se produc. în funcţie de valorile intensităţii luminoase, sarcini electrice. Pe placa de mozaic se formează imaginea electrică corespunzătoare imaginii optice (fig. 1). Deoarece particulele metalice (oxid de argint) sînt depuse pe o placă subţire izolantă (de mică) metalizată pe partea opusă, fiecare element al mozaicului formează un condensator elementar (fig. 2). Imaginea electrică ce se formează prin încărcarea acestora la valori diferite este explorată de un fascicul electronic (produs într-un circuit anexă) care se deplasează în zig-zag iar condensatorii atinşi de fascicul se descarcă. Descărcările dau naştere la impulsuri (fig. 3), formînd semnale care se transmit unui amplificator şi în continuare emiţătorului. Imaginea formată din 625 de linii, după norma internaţională de televiziune, se compune din aproximativ 500 000 de puncte ale imaginii, pentru a căror transmisie sînt necesare frecvenţe de ordinul 10 MHz. Explorarea imaginii Ia emisie trebuie să fie sincronizată cu explorarea imaginii pe ecranul tubului catodic al receptorului în mai puţin de 1/25 s, acest interval de timp reprezentînd limita de percepere a ochiului omenesc; astfel succesiunea de imagini dă senzaţia de mişcare continuă. Evoluţia ulterioară a construcţiei tubului de televiziune a determinat înlocuirea plăcii de mozaic cu semiconductoare (de ex. straturi subţiri de sulfura de arsen) care. datorită conductibilităţii lor reduse, fac rasterul de prisos. Prin combinarea tubului videocaptor cu un multiplicator de electroni secundari s-au obţinut sensibilităţi sporite. S-au consacrat astfel următoarele denumiri: tub cu strat rezistiv semiconductor = rezistron; idem cu multipli¬catoare de electroni secundari = orticon. Superoniconul este un tub orticon îmbunătăţit, realizînd o sensibilitate de aproape 1 000 de ori mai mare. Vidiconul este un tub electronic pentru transformarea imaginilor optice în semnale electrice în camera de luat vederi. Prin¬cipiul său de funcţionare se bazează pe efectul fotoelectric intern. Vidiconul reacţionează lent la schimbări rapide ale scenei (persistenţa imaginii), necesită cheltuieli reduse şi se folo¬seşte de aceea în special în televiziunea industrială, la controlul circulaţiei etc. La vidicon, imaginea obiectului se proiectează optic pe o placă subţire de sticlă, a cărei parte opusă este acoperită cu un strat transparent de aluminiu şi care primeşte, printr-o rezistenţă de polari¬zare, o mică tensiune pozitivă. Pe stratul de aluminiu se depune prin evaporare un strat semiconductor (de exemplu seleniu). Acest strat neiluminat se comportă ca un izolator, iar iluminat devine conducător. Un fascicul de electroni transmite succesiv stratului de seleniu potenţialul zero al electrodului, aşa încît stratul de seleniu şi metalizarea formează un con¬densator încărcat. O nouă explorare nu modifică repartiţia sarcinii cu nimic, întrucît seleniul neiluminat izolează. Dacă se iluminează o porţiune, sarcina scade treptat. La explorarea următoare, această porţiune primeşte instantaneu potenţialul catodului. Apare astfel un impuls de curent care produce semnalul electric al imaginii dorite.

Iconoscoape

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>