Ruşii vor centrală nucleară în Transnistria

Pentru a asigura cu energie electrică economia în creştere a Moldovei, a regiunii transnistrene şi a sudului Ucrainei ar trebui de revenit la vechiul proiect de construcţie a unei centrale nucleare în apropiere de oraşului Dubăsari, susţine Aleksei Martânov, secretarul executiv al comunităţii „Pentru democraţie şi drepturile popoarelor”, creată de trei republici separatiste (Abhazia, Osetia de Sud şi Transnistria). Potrivit lui Martânov, citat de agenţia Regnum, în condiţiile în care în regiune există un deficit permanentizat de energie electrică, un asemenea proiect ar putea fi susţinut atât de autorităţile de la Chişinău, cât şi cele de la Kiev.

Totodată, Martânov susţine că tehnologiile actuale de construcţie a unui asemenea obiectiv permit asigurarea unui grad sporit de securitate.

E nevoie de cel puţin 2 mlrd. USD

Martânov nu spune cine ar putea finanţa un asemenea mega-proiect în condiţiile în care doar construcţia unui reactor nuclear ajunge la o valoare de cel puţin 2 mlrd. USD. Faptul că acesta a ieşit cu o asemenea propunere denotă însă că anumite structuri comerciale şi politice din Rusia, cu interese economice în regiunea transnistreană, examinează posibilitatea realizării unui asemenea proiect.

Un specialist din energetică din Moldova a calificat aceste intenţii ca pe nişte aberaţii. „Nu cunosc pe cineva din Rusia care să fie gata să aloce asemenea sume pentru un proiect ce necesită sume enorme, ce vor putea fi recuperate peste 15-20 de ani. Însăşi ruşii caută să împrumute bani de pe piaţa mondială pentru a construi noi instalaţii de generare a energiei la dânşii în ţară”, ne-a mai spus expertul.

La începutul anilor `80 ai sec XX, autorităţile sovietice au examinat un proiect de construcţie a unei centrale nucleare în stânga Nistrului, în raionul Grigoriopol. A fost făcut şi studiul de fezabilitate, şi începute unele lucrări de fundaţie, dar avaria de la Cernobîl din aprilie 1986 a pus cruce pe proiect. Specialiştii moldoveni spun că proiectul nu a fost realizat pentru că la răcirea reactoarelor ar fi fost nevoie de folosit mai mult de jumătate din debitul de apă a râului Nistrului, fapt ce ar fi afectat alimentarea cu apă a Chişinăului şi a Odesei, dar şi ar fi lăsat fără apă pentru irigare agricultura fostei RSS Moldoveneşti. Astfel, impedimentul principal a fost faptul că reactoarele centralei nu ar fi avut suficientă apă pentru răcire, în special, în perioada caldă a anului. În anul 2006, bunăoară centralele nucleare din Franţa s-au confruntat cu o asemenea problemă din cauza arşiţei şi unele au fost forţate să se oprească, în caz contrar secau râurile.

Riscuri mari

De notat că potrivit unui studiu realizat de un grup de cercetători moldoveni s-a constatat că pentru construcţia numai a unui reactor cu puterea totală de 700 MW, sunt necesare investiţii de 1 700-2 500 mil. USD, sume extrem de mari pentru o ţară mică cum este Republica Moldova. Ţinând cont de riscul investiţional pronunţat al Moldovei e clar că puţin vor risca să facă investiţii fără garanţii speciale pentru recuperarea investiţiilor, fapt ce va duce la scumpirea substanţială a energiei.

Totodată, contractarea unui credit de 1 mlrd. USD de către stat, pentru un reactor nuclear de 700 MW, va face ţara să aibă un risc investiţional şi mai mare. Aceasta pentru că suma e foarte mare şi există pericolul întârzierii sau de incapacitate de întoarcere a creditului.

O altă problemă majoră în opinia savanţilor îl constituie probabilitatea mare de ieşire din funcţiune a reactorului, iar durata de întrerupere a furnizărilor către consumatori poate ajunge şi depăşi 10 zile. Cu alte cuvinte, în situaţia în care grupul nuclear ar ieşi din funcţiune în timpul iernii, Moldova va trebui să caute de urgenţă să importe un volum ce ar acoperi deficitul apărut. Lipsa unor linii de interconexiune suficiente cu statele vecine sau a unor instalaţii de rezervă ar lăsa Moldova fără curent pentru o perioadă lungă fără energie. Aşa că pe lângă centrală nucleară, Moldova va urma să mai dispună de unităţi de producere de rezervă, de linii electrice de interconexiune şi de contracte pentru cazuri excepţionale, ceea ce în final duce la majorarea cheltuielilor, care până la urmă se vor reflecta în tarife mai mari.

Cât despre preţul energiei electrice produse de o eventuală centrală nucleară, apoi conform calculelor savanţilor aceasta ar fi destul de competitivă pe piaţă. Potrivit lor dacă grupul nuclear va funcţiona la 50-70% din capacitate, în primii 15 ani preţul mediu ar fi de 6,1 cenţi/kWh în cazul unei rentabilităţi anuale a investiţiilor de 10%.

Dacă însă centrala nucleară va reuşi să exporte surplusul de energie, pe care aceasta este în stare să o producă, adică ea ar funcţiona la capacitate maximă, atunci preţul mediu ponderat al energiei în cei 15 ani de analiză va fi de minimum 4,7 cenţi/kWh în cazul unei rentabilităţi de 10%.

Soluţia optimă – participarea la construcţia Centralei de la Cernavoda

Ca o soluţie optimă în cazul unui reactor nuclear, evitându-se astfel riscul unor avarii sau necesitatea unor investiţii majore, savanţii propun ca el să nu fie construit în Moldova, ci la CNE Cernavoda (România), iar participarea cu investiţii nu pentru un întreg grup nuclear de 700 MW, ci doar pentru o capacitate de 200 MW. Altfel spus, să se revină la propunerea de acum 14 ani a României de participare a Moldovei la construcţia Centralei nuclear-electrice de la Cernavoda.

Sursa: ECO
Autor: Ion DRAGHIŞTEANU

1 comment to Ruşii vor centrală nucleară în Transnistria

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>