tramvaie şi troleibuze

Tiamvaiul este un vehicul de transport în comun, care se deplasează pe şine cu ajutorul energiei electrice, preluată de la un fir de cale aerian sau de la un conductor subteran, aşa-numitul tramvai cu linia conductoare montată In canivou (fig. 2). în figura I este reprezentat schematic un vagon motor de tramvai; de la troleu, care se aşază singur în poziţia optimă la o schimbare a direcţiei (înainte-înapoi), curentul trece prin intermediul unui întreruptor general de siguranţă cu paratrăsnet, la un controler (regulator de mers), care schimbă după necesi­tate diferitele rezistenţe necesare pornirii şi mersului. Curentul electric acţionează două motoare electric (de exemplu legate in paralel), care antrenează prin intermediul unui angre­naj reductor cele două osii ale vagonului, iar apoi se scurge prin roţi în şine. La frinare, mo­toarele electrice pot să lucreze ca generatoare (cu rezistenţele ca sarcină), în paralel cu frîna cu saboţi.

în S.U.A. se mai găsesc izolat şi tramvaie cu alimentare subterană a curentului (cablecars, fig. 2). în locul troleuliri montat pe acoperişul vagonului, există un braţ de contact care pă­trunde, printr-o fantă între şine, într-un canivou, unde este montat, izolat electric, cablul de alimentare.

în figura 2 este reprezentat circuitul electric. La acest tip de alimentare, construcţia macazurilor este mult mai complicată decît în cazul conductorilor aerieni. De asemenea există pericolul producerii de scurtcircuite atunci cînd în canivou pătrunde apă (datorită unor ploi puternice sau spargerii unei conducte de apă).

Un alt vehicul de transport în comun, folosit in general pentru distanţe scurte şi acţionat electric, este troleibuzul. Acesta este un autobuz alimentat cu energie electrică prin doi con­ductori cu polarităţi diferite (fig. 3). Posibilitatea de a se abate de pe traseul său este însă limitată de lungimea troleului, care este apăsat cu arcuri pe firele de alimentare. în ceea ce priveşte eficienţa economică, troleibuzele sînt concurate în prezent de autobuzele acţionate de motoare cu ardere internă.

în figura 4 este schiţat modul cum lucrează sistemul automat de schimbare a macazelor la tramvaie: în firul de cale este intercalată o piesă izolată (contactul de macaz) legată cu electromagnetul unui macaz, care poate fi deplacat electromagnetic. Atunci cînd troleul alunecă peste contactul de macaz cu motorul cuplat, curentul electric trece prin electro­magnetul macazului, schimbîndu-1. Dacă tramvaiul trece, în virtutea inerţiei, cu motorul nealimentat cu curent de către manipulam peste contactul de macaz, macazul nu va fi deplasat.

Pentru tramvaie se utilizează curent continuu cu tensiunea de 500—1 000 V. Intensitatea curentului preluat de un motor de tramvai la pornire este de ordinul a 100 A. Pentru a reduce pierderile de tensiune, locurile de contact din reţeaua de şine sînt scurtcircuitate cu etriere din cupru.

Tramvaie şi troleibuze

2 comments to tramvaie şi troleibuze

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>